Oraseni mutati la tara

Oraseni mutati la tara
Despre downshifting, sa fi fost 2010 cand am citit pentru prima oara.
Inca eram in campul muncii, lucram peste 12 ore pe zi, uneori de luni pana sambata, ajungeam acasa doar sa fac un dus si sa dorm. Chiar imi venise ideea sa inchiriez apartamentul pe timp de zi, sau sa-mi gasesc o alta locatie pe timp de noapte; desi biroul parea varianta cea mai ofertanta -(drumul aproximativ 40 min/1 ora poate si mai mult - insemna dus, cam tot atat si intors - depindea de ora traficului), basca - ca toata firma primise pijamale cadou de Craciun de la imparatie... NU, nu m-am gandit sa raman la birou o viata, ci din ce in ce gandul ala de libertate capata fire de radacina si germina: cum sa fac sa traiesc. 
 
Pana in 2008 am mutat muntii, dupa anul acesta am aflat ca muntii sunt nimic daca o piatra iti creaza o avalansa. O perioada am functionat dintr-o inertie robotizata, apoi am stat si am cugetat. Mi-am reevaluat sistemul si am realizat ca existau niste sincope; valorile interioare nu mai coincideau cu cele exterioare. 
Aveam insomnii in scurtele nopti petrecute acasa; pe langa job, agenda nu-mi mai permitea nimic. Eram mereu in contra-timp, incercam din cand in cand un 2 in 1: cina tarzie si intalnire cu vechi amici, ca mna, nu te poti hrani dintr-o frunza de salata si-un delivery o viata, si nici sa amani la infinit o invitatie la conversatie prietenoasa; pentru familie nu aveam timp decat la vreun botez sau vreo inmormantare (se intelege familia extinsa: parinti, bunici, matusi), sa am o familie a mea nici pomeneala... 
 
Acum nu-i vorba de mass-media neaparat, ci despre orice domeniu ce te va confisca pe tine, ca individ, in favoarea unui profit banesc; adevaratul mancator de timp te va devora in orice conditii odata ce te-a adulmecat, cum ca esti centrat pe materialism.
 
Munceam din greu, fara sa inteleg rostul banilor, atata vreme cat nu aveam timp sa ma bucur de viata. Devenisem doar un individ, redus, nevrozat, cu multe hachite.
Stresul sever avea sa-mi produca burnout.ul, asa ca m-am desprins de buna voie si nesilita in 2016 - cand impreuna cu al meu om, ne-am strans tot ce aveam in pumni, si am mers in inima... de tara. 
 
Aici, in Transilvania, intr-o comunitate mica, mixta, undeva langa-o padure, si dupa niste dealuri, am invatat sa respir. Am aflat anotimpurile, am simtit pamantul cum sufla. Am sadit si am cules; am invatat, sa am putin - dar curat - si tot ce-mi trebuie ca sa traiesc cu adevarat. Aici samanta neamului nostru a prins rod bogat inainte de a avea prima gradina; venirea pe lumea a Grauntei noastre ne-a adus bucurie, pace si belsug. 
Aici si acum imi fac programul doar dupa fiul si sotul meu, si uneori dupa soare, vant si ploaie, in rest suntem liberi sa traim.
 
Dupa sute de ore de emisuni in direct abia acum simt ca sunt in legatura directa cu viata; ma inclin, aplauze (...) !

prin VIATA:

meditatia PAMANTULUI
Exercitii de gandire pozitiva
Nu esti multumit? ...SCHIMBA TIPARUL!
SUNTEM MAI MULT DECAT GENE
Respiratia - cheia vietii
Mesaj pentru iubitorii de verde
Despre bicicleta electrica
Multumesc!
Prin viata fara ceas




Adauga comentariu


 Am citit si sunt deacord cu termenii si conditiile.
Posteaza